Cânt bisericesc evanghelic IV
Obiectul orelor de cânt bisericesc sunt psalmurile, imnurile și coralurile din cartea oficială de cântări ai bisericii. Scopul orelor de practică este ca studenții să învețe sâ cânte corect, sâ însușească cântările bisericești din cartea de cântări ai bisericii unitariene/reformate/luterane, și să cunoască substanța cântărilor comunitâții bisericești precum și funcția cântărilor în slujba divină. Studenții vor învăța aceste cântece cu a strofă pe de rost, și vor însușii proprietățiile istorice, stilistice, teologice și funcționale ale cântărilor, ceea ce le va fi de folos în orientarea printre cântări, și vor însușii cunoștințele imnologice de bază ale cântărilor. Însuşirea cântărilor se face prin rotaţie în 6 semestre.
Competențe
Competențe specifice
Prin însușirea tehnicii corecte de respirație studenții îşi vor dezvolta capacitatea de interpretare vocală atât prin cântare cât și prin discurs; datorită cunoașterii cântătrilor pe de rost, studenții vor putea să se orienteze mai ușor în cartea de cântări ai bisericii. Studenții vor fii capabili să aleagă pentru toate tipurile de slujbă religioasă cele mai potrivite cântări, și vor fii capabili să cânte corect, la nevoie să conducă individual cântul în comunitate.Competențe generale
Datorită însuşirii datelor importante de himnologie legată de cântările învăţate, studenții vor putea recunoaște relațiile intre diferitele discipline teologie.Structura cursului
Distribuția fondului de timp
Număr de ore pe săptămână | Curs | Seminar | Practică | |
---|---|---|---|---|
1 ore/săptămână | 0 | 0 | 1 | |
14 ore/semestru | 0 | 0 | 14 |
Studiu individual | Ore/sem | |||
---|---|---|---|---|
Timpul total estimat | 36 | |||
Studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe | 20 | |||
Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren | 2 | |||
Pregătire seminarii, teme, referate, portofolii și eseuri | 0 | |||
Tutoriat | 0 | |||
Total studiu individual | 22 |
Examinare
Studenții vor cânta cântările cu o strofă pe de rost, vor fii capabili să adapteze melodia cântării și pe alt text potrivit melodiei din cartea de cântări. Studenții trebuie să cunoască datele imnologice ale cântărilor din literatura dată. Pentru o notă suficientă studenții trebuie să primească pe toate întrebările din examen notă suficientă.
Bibliografie
Carte
- (1994): Evangélikus Énekeskönyv. A Romániai Zsinatpresbiteri Ágostai Hitvallású Evangélikus Egyház magyarajkú gyülekezeteinek énekeskönyve. Cluj-Napoca: Evangélikus Egyházkerület, pp. 812
- (1994): Dicsérjétek az Urat!- Tudnivalók énekeinkről. Budapesta: Kálvin Kiadó, pp. 1
- (2006): A magyar népének I.. Egyházzenei Füzetek I/15. Budapesta: MTA TKI- Liszt Ferenc Zeneművészeti Egyetem Egyházzenei Kutatócsoportja és a Magyar Egyházzenei Társaság, pp. 1-286
- (2001): Wer ist wer im Gesangbuch?. Göttingen: Vandenhoeck & Ruprecht, pp. 364
- (1994): „Te néked zengek éneket”. Gyülekezeti énekiskola. Debrecen: Országos Református Tanáregyesület, pp. 1-178
- (2012): Die Lieder des Evangelischen Gesangbuchs. Band I: Kirchenjahr und Gottesdienst (EG 1-269). Kommentar zu Entstehung, Text und Musik 1.. Kassel: Bärenreiter, pp. 1-484