Proiecte de cercetare ale lui Czire Szabolcs

2019

Proiectul de cercetare are ca scop editarea a unei volum cu studii științifice referitoare la minunile lui Isus.

2019

Epistola lui Iacov este una din cele șapte epistole sobornicești ale Noului Testament, fiind unic în privinţa că îl are ca autor pe Iacov cel Drept, numit și „Iacov Fratele Domnului” sau „Iacov Ruda Domnului”, cel care a fost primul Episcop al Ierusalimului. Proiectul de cercetare are ca scop retraducerea textului biblic şi lansarea a unei comentariu.

2019

Scopul cercetării este „cea de a treia problemă” deci prezentarea globală şi evaluarea critică a cercetărilor istorice despre viaţa lui Iisus în cadrul interdisciplinalităţii. Comparaţia cu situaţia internaţională arată, fără echivoc, că hristologia relatărilor despre viaţa lui Iisus este surprinzător de subreprezentată atât în privinţa vieţii ştiinţifice maghiare cât şi în privinţa cititorilor de limba maghiară.